Acestea sunt 60 de probleme primite de la cetățenii sectorului 1:

  1. NU s-au demarat/continuat, după caz, procedurile legale pentru finalizarea
    construcției Spitalului de urgență categoria IA Sfântul Vasile Cel Mare destinat
    relocării Spitalului Clinic de Urgență București Floreasca, Spitalul Clinic de Urgență
    Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri și a Institutului Național Pentru Sănătatea
    Mamei și Copilului Alecssandrescu – Rusescu. În anul 2016, Clotilde Armand, în
    calitate de consilier local al sectorului 1, a votat alături de formațiunea politică din
    care face parte achiziționarea terenului la suma de 2.300.950 EURO, respectiv
    10.241.298,36 LEI, la care s-au adăugat taxele aferente încheierii tranzacției.
    Terenul este situat în Șoseaua București-Târgoviște nr. 10 (str. Tribunei nr. 10),
    sector 1, având o suprafață de 27070 mp, și a fost achiziționat de către Direcția
    Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 în scopul construirii
    unui SPITAL, a unor locuințe sociale, a locuințelor de serviciu pentru cadrele
    medicale și a unor dotări complementare. În calitate de candidat la funcția de
    primar al Sectorului 1 în anul 2020, a promis realizarea spitalului. În calitate de
    primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, din decembrie 2020 și-a desemnat
    înlocuitorul de drept, consilierii personali cu rang de „secretare” și directorul
    general în componența conducerii de la nivelul Companiei de Investiții și
    Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat Sector 1 S.A., să ducă
    la îndeplinire acest obiectiv – realizarea acestui spital. În ianuarie 2021, s-a redus
    capitalul social al Companiei de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de
    Interes Public-Privat Sector 1 S.A. cu 149.995.300 lei. În timpul mandatului
    2020-2024, indemnizațiile membrilor consiliului de administrație constituit la nivelul
    Companiei de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public-
    Privat Sector 1 S.A., redenumită ulterior Compania de Investiții și Dezvoltare
    Sector 1 S.A., au fost majorate precum și salariile. De asemenea, în aceeași
    perioadă au crescut cheltuielile cu personalul cu titlu de exemplu: cheltuilelile cu
    personalul au fost mai mari în anul 2022, respectiv 7.608.388 lei față de 7.060.588
    lei în 2021, aceasta se datorează cheltuielilor cu salarii COMPENSATORII
    acordate în perioada octombrie- decembrie 2022 în cadrul procesului de
    restructurare;
  2. NU s-au demarat/continuat după caz, finalizat procedurile legale în vederea
    consolidării, reabilitării Cinematografului PATRIA, situat în Bd. Gh. Magheru nr. 12 -14,
    sector 1 – București;
  3. NU s-au demarat procedurile legale pentru realizarea studiului de fezabilitate în
    vederea declanșării procedurii de expropriere sau achiziționării pentru o parte din imobilul
    – monument istoric aflat în proprietate privată, încadrat în clasa I risc seismic, compus
    din Bar Melody și cotă parte indiviză din terenul aflat în folosință în suprafață de 126 mp
    din suprafața totală a terenului pe care se află imobilul Bloc Patria, situat în București,
    Bulevardul Gheorghe Magheru nr.12-14, sector 1, în vederea efectuării lucrărilor de
    conservare și protejare de interes public local;
  4. NU s-au demarat procedurile legale pentru utilizarea spațiului comercial situat în Bd.
    Gh. Magheru nr. 12 -14, sector 1 – București, cu titlu de exemplu pentru vânzarea
    produselor realizate manual de către persoane cu dizabilități, în cadrul atelierului de
    ceramică de la Nazarcea Grup, unitate protejată autorizată a Direcției Generale de
    Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 (DGASPC Sector 1) de la Nazarcea sau
    alte activități de interes public pentru informarea cetățenilor cu privire la serviciile publice
    realizate la nivelul subdiviziunii administrativ teritoriale sector 1;
  5. NU s-au demarat/ continuat după caz, finalizat procedurile legale în vederea
    consolidării, reabilitării Cinematografului EXCELSIOR situat în bd. Ion Mihalache nr. 174
    sau pentru închirierea acestuia;
  6. NU s-au demarat/ continuat după caz, finalizat procedurile legale în vederea
    consolidării, reabilitării “Cinematografului Cotroceni”;
  7. NU s-au demarat/ continuat după caz, finalizat procedurile legale în vederea
    consolidării, reabilitării “Cinematografului Giuleşti” din Cal.Giuleşti nr. 56A;
  8. NU s-au demarat/ continuat după caz, finalizat procedurile legale în vederea finalizării
    “Cinematografului Grădina Parc”. În data de 01.04.2020 s-a dispus supendarea dosarului
    nr. 5554/2/2019* aflat pe rolul Tribunalului București;
  9. NU s-au finalizat lucrările de restaurare și modernizare a fostei Case de cultură situată
    pe Bulevardul Bucureştii Noi nr. 66, cunoscută de locuitorii din zonă ca fiind clădirea
    Teatrului Excelsior „Masca” sau fostul cinematograf „Înfrățirea între Popoare”. Nu a fost
    redat în circuitului public această clădire simbol a cartierului Bucureștii Noi;
  10. NU s-au finalizat lucrările de restaurarea, consolidare, reabilitare și modernizare
    începute cu întârziere pentru Teatrul de Vară „Nicolae Bălcescu”, din incinta Parcului
    Bazilescu din Sectorul 1 al municipiului Bucureşti; (studiu de fezabilitate aprobat din
    23.12.2019);
  11. NU a fost reamenajată baza sportivă Cireșarii – Clubul Copiilor Sector 1 și nu au fost
    demarate procedurile legale în vederea administrării bazei de către Consiliul Local al
    Sectorului 1 al Municipiului București;
  12. NU a fost finalizată investiția “Lucrări de reabilitare, modernizare construcție
    existentă și construire corp nou care să conțină sală de sport și săli de clasă la Liceul
    Nicolae Iorga” , Bulevardul Ion Mihalache nr. 126, sector 1;
  13. NU a fost finalizată investiția de reabilitare și redeschidere a Scolii Gimnaziale nr. 6
    situată în Bd. Apicultorilor nr. 1, sector 1, de la data de 30 octombrie 2020;
  14. NU a fost finalizată investiția de construire a Bazinului olimpic acoperit, anexe cu
    dotări pentru sportivi și public, la Liceul Tehnic Media, str. Jiului nr. 163, București,
    Sectorul 1;
  15. NU a fost pus în folosință și exploatare Bazinul de inot didactic din curtea Scolii
    Gimnaziale nr. 178 (strada Dridu nr. 2 );
  16. NU a fost pus în folosință și exploatare Bazinul de inot didactic din curtea Scolii
    Gimnaziale nr. 175 (strada Lainici );
  17. NU s-a finalizat obiectivul de investiții “ Reabilitarea, refacerea și reamenajarea bazei
    sportive “Tenis Club” București, strada Știrbei Vodă nr. 133, sector 1;
  18. NU s-a finalizat obiectivul de investiții pentru realizarea lucrărilor de intervenție
    privind modernizarea actualei baze sportive situate pe strada Dr. Primo Nebiolo nr. 2,
    sector 1 în colaborare cu Federația Română de Atletism;
  19. NU s-au modernizat, reabilitat, reparat și exploatat pasajele pietonale Majestic,
    Comedia, Victoria și Englez;
  20. NU s-a realizat modernizarea sistemului rutier și asfaltarea străzii Liliacului, Sectorul 1;
  21. Nu au fost finalizate procedurile legale pentru realizarea unor drumuri de acces Vadul
    Moldovei formată din Lotul 1 drum forestier și Lotul 2 Pădure;
  22. NU s-au demarat/ continuat după caz, finalizat procedurile legale în vederea construirii
    unei stații de sortare – infrastructura necesară pentru desfășurarea activității de sortare a
    deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în cadrul serviciului public de salubrizare de
    la nivelul subdiviziunii administrativ – teritorială a Sectorului 1 al Municipiului București;
  23. NU s-au finalizat lucrările de construire a centrului de recuperare a persoanelor cu
    Sindromul Down;
  24. NU au fost amenajate terenuri sportive;
  25. NU s-au demarat/ continuat după caz, finalizat procedurile legale în vederea construirii
    sălilor de sport;
  26. NU s-a plantat perdeaua de arbori, pentru a stopa poluarea și emisiile provenite de la
    depozitul de deșeuri Chitila – Rudeni, operat de IRIDEX și nu s-au amenajat terenuri de
    sport multifuncționale pe terenul de 110.133 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 274239;
  27. NU a fost realizată extinderea Școlii Gimnaziale nr. 179;
  28. NU s-a construit/finalizat obiectivul Creșa Mare pe terenul Șos București – Tîrgoviște
    nr. 10, sector 1 București (lipsă de viziune pe termen scurt, mediu și lung, pe terenul
    achiziționat pentru realizarea unui spital se aproba demararea procedurilor legale pentru
    construirea unei creșe);
  29. NU s-au finalizat procedurile legale pentru construirea unei creșe pe suprafața
    terenului de 3933 mp donat, înscris în Cartea Funciară nr. 280505, situat în Aleea Teișani
    nr. 350- 378 Drumul Padurea Mogoșoaia nr. 8 – 48, sector 1 București;
  30. NU s-au finalizat procedurile legale pentru construirea obiectivului de investiții
    “ Construirea ansamblului educațional compus din scoală, gradiniță, căi de circulație,
    spații verzi, terenuri de sport, zone de joacă, corpuri de iluminat, spațiu parcare, gard
    incintă” din Aleea Teișani nr. 312- 324 pe un teren donat din anul 2020, în suprafață de
    9620 mp. Actul adițional privind prelungirea termenului privind acceptarea donației nu a
    fost aprobat prin Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucuresti;
  31. NU a fost finalizat Proiectul de investiții PROMENDA VERDE – 44 km în jurul salbei de
    lacuri din Sectorul 1. În prima fază aici vor avea acces doar pietonii, iar acolo unde
    proprietățile private se termină ”în lac”, se vor construi pontoane. În a doua etapă
    terenurile de pe mal vor fi recuperate, se vor construi 4 plaje și 10 baze sportive, iar în a
    treia etapă se vor amenaja și piste pentru biciclete;
  32. NU a fost redeschisă Piața Amzei conform destinației, ci s-au organizat evenimente
    artistice fară autorizație ISU sancționate contravențional de către autoritățile statului cu
    atribuții de control în materie,fără existența acordurilor Consiliului Local al sectorului 1 și
    cele ale Consiliului General Al Municipiului București . Având în vedere condițiile în care
    s-au desfășurat aceste evenimente fără autorizare ISU și plecând de la acordarea unui
    spațiu public cu titlu gratuit unor persoane juridice private, cu încălcarea flagrantă a
    prevederilor legale aplicabile, dacă cetățenii sectorului 1 ar fi fost victimele unui incendiu
    precum cel de la Colectiv, Ferma Dacilor, GPL Dâmbovița, Spitalul suport Covid etc.,
    “evenimentul de anvergură internațională” așa cum îl califică Primarul Sectorului 1,
    sectorul 1 al Municipiului București s-ar fi regăsit în presa străină și pe harta
    internațională a tragediilor;
  33. NU s-au demarat, finalizat procedurile legale în vederea realizării obiectivelor de
    investiții – Reabilitarea Pasajului superior Km 6+645 București Roșiori, Străpungerea
    Strada Parcului cu strada Băiculești, Prelungire Strada Drumul Nisipoasa – Pod Pipera,
    Străpungere Drumul Săbăreni – Centura București, Pasaj rutier superior Podul Săbăreni,
    Nod Chitila – Închiderea inel median, Dezvoltarea unui coridor de mobilitate ciclistică de-a
    lungul liniilor de cale ferată care traversează Sectorul 1 al Municipiului București,
    Amenajarea zonei pietonale din fața Complexului Feroviar Gara de Nord;
  34. Revocarea în decembrie 2020 a efectelor hotărârii privind înființarea Centrului
    Educațional Sector 1 pe modelul centrelor de excelență în colaborare cu Inspectoratul
    Școlar al Municipiului București și demararea unor proceduri “hilare” pentru
    achiziționarea imobilului situat în Calea Griviței nr. 115-117, Sector 1, București în
    vederea realizării unui centru educațional multifuncțional, în condițiile în care Acordul
    Cadru de Parteneriat instituțional de colaborare cu Scoala Națională de Studii Politice și
    Administrative nu a fost prelungit și supus aprobării de către Consiliul Local al Sectorului
    1, de la data împlinirii termenului;
  35. NU s-a realizat proiectul de interes public local din Calea Griviței nr. 138 C Sectorul 1
    -“Spațiul Cultural Municipal” ce trebuia să cuprindă spații expoziționale și un centru
    rezidențial, educațional, cultural și de divertisment destinat artistilor: Totodată, NU s-a
    aplicat majorarea cu 500% a impozitului pe clădirea din Calea Griviței nr. 138 C Sectorul
    1, din 2020 până în 2024;
  36. NU s-a reabilitat, consolidat și finalizat imobilul din Str. General Berthelot nr. 20,
    Sector 1, București ce aparține Scolii Gimnaziale Speciale nr. 10;
  37. NU s-a achiziționat imobilul situat în Str. General Berthelot nr. 56-58, Sector 1,
    București în vederea desfășurării activității Liceului de Artă Nicolae Tonitza;
  38. NU a fost modernizat parcul de ascensoare din blocurile reabilitate termic ca măsură
    de îmbunătățire a eficienței energetice în Sectorul 1 al Municipiului București;
  39. NU s-a finalizat obiectivul de investiții “ Construirea unui centru de transplant multi –
    organ în cadrul spitalului clinic Sfânta Maria, prin construirea unui corp nou de cladire ”
    situate în Bd. Ion Mihalache nr. 37-39, sector 1;
  40. NU au fost achitate creditele bancare în condițiile în care există excedent bugetar de
    peste 150 de milioane de euro, ceea ce conduce la generarea unor dobânzi
    nejustificate;
  41. NU au fost finalizate toate cele 700 de puncte de încărcare (350 de stații) pentru
    vehiculele electrice şi/sau hibrid plug-in;
  42. Prin adoptarea măsurii de reorganizare a celor 3 instituții publice/ direcții din
    subordinea Consiliului Local al Sectorului 1 în luna decembrie 2020, reorganizare care în
    realitate a reprezentat preluarea/transferul personalului în cadrul aparatului de
    specialitate sau la nivelul societăților comerciale din subordinea Consiliului Local al
    Sectorului 1, NU “s-a făcut un prim pas în depășirea crizei financiare”, criză care de altfel
    nici nu exista, ci s-a realizat doar o plata a salariilor compensatorii către salariați și,
    pentru o MARE parte din cei disponibilizați au fost admise acțiuni în instanță care au
    generat plata drepturilor salariale, cheltuieli de judecată, dobânzi, penalități ce se ridică
    la peste 500.000de mii de euro, deci o risipă a banului public. De altfel, în acest moment
    la nivelul subdiviziunii administrativ teritoriale sector 1, dreptul de administrare pentru
    scoli, gradinițe, piețe, alte terenuri și clădiri sunt înregistrate la Oficiul de cadastru în baza
    acestei Hotărâri de Consiliu Local Sector 1 nr. 291/2020 ce a avut ca obiect
    reorganizarea aparatului de specialitate și a instituțiilor din subordinea Consiliului Local
    Sector 1, ci nicidecum stabilirea dreptului de administrare a terenurilor și clădirilor,
    înregistrate aleatoriu în numele Sectorului 1 sau Consiliului Local al Sectorului 1;
  43. Majorarea sumelor pentru prestațiile de salubrizare aferente penalităților/executărilor
    silite și cheltuielilor de judecată care au fost stabilite de către instanțele de judecată în
    sarcina Sectorului 1 al Municipiului București/Consiliului Local al Sectorului 1/Primarului
    Sectorului 1, în urma hotărârilor civile pronunțate în litigiile formulate în contradictoriu cu
    operatorii de salubrizare;
  44. Vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de
    servicii, aflate în administrarea consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor
    autonome de interes local la licitație sub valoarea raportului de evaluare, în condițiile în
    care Sectorul 1 are nevoie de spații și terenuri pentru desfășurarea activităților publice de
    interes local, nu de fondurile publice în condițiie excedentului bugetar; (Pe principiul se
    vinde ieftin ca să se cumpere scump);
  45. Nu a fost realizat niciun proiect de interes public din sumele încasate din vânzarea
    spațiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate
    în administrarea consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome
    de interes local la licitație, din anul 2021 până în prezent;
  46. NU s-a finalizat obiectivul de investiții în vederea construirii parcărilor rezidențiale
    pentru biciclete/trotinete precum și a altor mijloace de transport alternative ”VELO
    PARKING;
  47. NU au fost construite locuințe sociale;
  48. NU s-a finalizat reabilitarea și modernizarea obiectivului de investiții Parcul Ion I.C
    Bratianu;
  49. NU s-a finalizat reabilitarea, modernizarea imobilului situat în str. Căderea Bastiliei
    nr. 13, Sector 1, București, pentru asigurarea desfășurării activității Centrului Militar
    Sector 1;
  50. NU a fost finalizat obiectivul de investiții “ Modernizare și refuncționalizare /
    realizare construcție nouă – Piața Matache;
  51. NU a fost finalizat obiectivul de investiții “ Modernizare și refuncționalizare /
    realizare construcție nouă – Piața 1 Mai;
  52. NU a fost finalizat obiectivul de investiții „Consolidare, demolare parțială, extindere
    și modernizare Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” Corp 1 și Corp 2 din
    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr. 25-27;
  53. NU a fost finalizat obiectivul de investiții Construire corp clădire în scopul
    desfășurării activităților școlare de către Școala Gimnazială Ion Heliade Rădulescu, pe
    terenul situat în bd. Ion Mihalache nr. 28, sector 1, București;
  54. NU a fost achizitionată clădirea de birouri și a terenului aferent situat în str. Ion
    Slătineanu, nr.12 și a terenului situat în str. Crăciun nr. 29, sector 1, București, în
    vederea extinderii Colegiului German ”Goethe”;
  55. NU s-a asigurat transparența informațiilor publice la nivelul Subdiviziunii
    Administrativ Teritoriale Sector 1 prin reprezentantul său legal Primarul Sectorului 1;
  56. Achiziționarea serviciilor juridice la nivelul Primăriei Sectorului 1 la data de
    25.02.2021, în condițiile în care există Direcție Juridică, pentru preluarea dosarului
    nr. 15248/3/2018 fundamentat și instrumentat de către consilierii juridici și care a
    fost suspendat la data de 02.06.2022;
  57. Achiziționarea serviciilor juridice la nivelul Primăriei Sectorului 1 în condițiile în
    care există Direcție Juridică;
  58. Achiziționarea serviciilor juridice la nivelul Poliției Locale Sectorului 1 în condițiile
    în care există Direcție Juridică;
  59. Achiziționarea serviciilor juridice la nivelul Administrației Domeniului Public
    Sectorul 1 în condițiile în care există Direcție Juridic;
  60. Achiziționarea serviciilor juridice la nivelul Companiei de Investiții și Dezvoltare
    în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat Sector 1 S.A. redenumită ulterior
    Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1 S.A. în condițiile în care există
    structură juridică în care își desfășoară activitatea consilieri juridici.
Pentru a îmi transmite și alte probleme vă rog să îmi scrieți pe adresa email: [email protected]

Vă mulțumesc!

Proiecte blocate